Cărţi Ortodoxe

In ceasurile in care lumea oarba petrece in veselii zgomotoase si nebunesti, robii lui Hristos plang in linistea chiliilor, revarsandu-si rugaciunile pline de osardie inaintea Domnului.

Fiii lumii dupa ce isi petrec noaptea intr-o nebuneasca priveghere, intampina ziua urmatoare cu duhul intunecat si scarbit, iar robii lui Dumnezeu intampina acea zi cu veselie si cu duh imbarbatat, stapaniti de constiinta si de simtirea unei neobisnuite capacitati pentru cugetarea de Dumnezeu si pentru a reimprospata lucrurile bune, intrucat noaptea care a trecut ei au petrecut-o cu nevointa rugaciunilor. Domnul, in timpul rugaciunilor Sale a ingenunchiat, deci nici tu crestine nu trebuie sa neglijezi ingenuncherile, daca ai puteri suficiente pentru a le savarsi. Prin plecarea noastra cu fata la pamant, dupa lamurirea Sfintilor Parinti, se inchipuie caderea noastra iar prin ridicarea de la pamant, Rascumpararea noastra.

Inainte de a incepe pravila de seara, este deosebit de folositor sa facem un numar de metanii, dupa putere; caci in urma lor trupul ti se va incalzi, iar inima va primi un simtamant de tristete binecuvantata, iar prin una si prin cealalta se va pregati o citire plina de osardie si de luare aminte a pravilei.

In vremea savarsirii pravilei si a metaniilor nu trebuie sa ne grabim deloc. _Atat pravila cat si inchinaciunile trebuie sa le savarsim cat se poate de incet. E mai bine sa citim mai putine rugaciuni si sa batem mai putine metanii, pentru luare aminte, decat multe, si fara de luare aminte.

Alege-ti o pravila corespunzatoare puterilor tale sau cea data de duhovnic. Ceea ce a spus Domnul despre Sambata (cum ca ea este pentru om, iar nu omul pentru ea), se poate si trebuie raportat catre toate nevointele binecuvantate, iar printre ele si catre pravila de rugaciune. Pravila de rugaciune este pentru om, iar nu omul pentru pravila. Ea trebuie sa-1 ajute pe om sa ajunga la sporirea in cele duhovnicesti, nu sa-i serveasca drept o povara cu neputinta de purtat, care zdrobeste puterile trupesti si tulbura sufletul. Cu atat mai mult, ea nu trebuie sa slujeasca drept un prilej de mandrie si de o pagubitoare parere de sine, de pierzatoare osandire si injosire a semenilor.
O pravila de rugaciune aleasa cu chibzuinta, corespunzatoare puterilor si felului de viata, serveste drept un mare ajutor pentru cel ce se nevoieste pentru mantuirea sa. Savarsind-o in anumite ceasuri, dobandim o deprindere, o cerinta fireasca si necesara. Cel ce a capatat aceasta fericita deprindere, de indata ce se va apropia de obisnuitul loc de savarsire a pravilei, sufletul i se umple de o dispozitie catre rugaciune. El n-a inceput sa pronunte nici un cuvant din rugaciunile citite de el, iar din inima se si revarsa umilinta si mintea se adanceste in intregirpe in camara dinlauntru.

“Prefer, a spus un oarecare Parinte, o pravila de scurta durata dar mereu indeplinita decat una e lunga durata dar in scurta vreme parasita. Iar o astfel de soarta o au intotdeauna pravilele de rugaciune ce nu sunt pe masura puterilor”.

In timpul primului avant de ravna si fierbinteala, nevoitorul le indeplineste un timp oarecare, dar desigur ca dand atentie mai mult cantitatii, decat calitatii mai tarziu puterile ii slabesc din cauza nevointelor ce intrec fortele trupesti, ceea ce il sileste sa-si scurteze din ce in ce mai mult pravila.

Vai! Si adeseori nevoitorii, randuindu-si fara nici o chibzuiala o pravila impovaratoare, trec de la pravila cea atat de grea direct la lepadarea oricarei pravile. Dupa lepadarea pravilei si chiar dupa scurtarea ei, napadeste numaidecat asupra nevoitorului o tulburare. Din tulburare, el incepe sa simta un dezechilibru sufletesc. Din dezechilibru se naste trandavia care, intarindu-se, produce o slabire si o iesire din fire, iar din lucrarea lor, nevoitorul fara judecata incepe sa se dea in mainile unei vieti desarte si risipite, cazand cu indiferenta in cele mai grosolane greseli. Vai!

Dupa ce ti-ai ales o pravila de rugaciune pe masura puterilor si necesitatilor sufletesti, lupta-te cu tine sa o implinesti, cu grija si fara abatere, caci aceasta este de trebuinta pentru mentinerea puterilor morale ale sufletului tau, asa cum este de trebuinta pentru mentinerea puterilor trupesti, un aer curat si o hrana sanatoasa suficienta ce se intrebuinteaza zilnic in anumite ceasuri.

“In ziua Judecatii Sale, Domnul nu ne va osandi pentru ca am lasat psalmii – zice Sfantul Isaac Sirul – nu pentru ca am lasat rugaciunile, ci pentru ca am dat putinta demonilor sa intre liber in noi. Demonii, cand vor afla un loc, vor intra si vor inchide usile ochilor nostri. Atunci ei indeplinesc prin noi, care ne facem uneltele lor, in chip silnic si necurat, cea mai cumplita razbunai’e, tot ce nu este ingaduit de Dumnezeu”.

Vai! Din pricina ca am lasat o mica pravila, pentru ca cei care o indeplinesc, se invrednicesc de apararea lui Hristos – noi ne facem supusi diavolilor, dupa cum este scris de un oarecare intelept: “Cel ce nu-si supune voia sa lui Dumnezeu, se va supune vrajmasilor sai”. Aceste pravile, care ti se par mici, ti se vor face niste ziduri impotriva celor ce staruie sa ne robeasca.

Savarsirea acestor pravile inlauntrul chiliei este stabilita cu intelepciune de cei ce au asezat Tipicul Bisericesc, dupa o descoperire de sus, pentru paza vietii noastre.
Marii Parinti ai Bisericii, care dintr-un prea mare belsug de lucrare a darului au petrecut intr-o neincetata rugaciune, nu-si lasau nici pravila lor, pe care s-au obisnuit sa o savar seasca in anumite ceasuri din zi si din noapte. Multe din dovezile de acest fel le vedem in vietile lor. Antonie cel Mare, savarsindu-si pravila la ceasul al noualea (ceasul al noualea bisericesc corespunde ceasului al treilea de dupa amiaza) s-a invretlnicit de o descoperire dumnezeiasca.

Cand Preacuviosul Serghii Radonejschi se ocupa cu citirea rugaciunilor sale, in timpul Acatistului Maicii Domului i s-a aratat Prea Sfanta ‘ Fecioara insotita de Apostolii Petru si Ioan.

Citirea plina de rugaciune din Acatistul Prea Dulcelui Iisus, in afara de vrednicia sa proprie, . serveste drept o admirabila pregatire pentru exercitarea cu rugaciunea lui Iisus, care se citeste astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Aceasta rugaciune alcatuieste aproape unica indeletnicire pentru nevoitorii sporiti care au ajuns la simplitate si curatenie, pentru care orice multa cugetare si multa cuvantare le este drept risipire impovaratoare. Acatistul arata cu ce ganduri poate fi insotita rugaciunea lui Iisus, care pentru un nou incepator pare extrem de uscata. El, in toata intinderea lui, zugraveste numai cererea pacatosului ca Domnul Iisus Hristos sa-1 miluiasca; dar acestei cereri i se dau felurite forme corespunzatoare cu munca mintii noilor incepatori. Asa li se da pruncilor hrana, care mai intai este inmuiata.

Iubite frate, supune-ti libertatea in folosul pravilei, caci ea, lipsindu-te de libertatea pierzatoare, te va lega numai pentru ca sa-ti aduca libertatea duhovniceasca, libertatea lui Hristos. La inceput lanturile ti se vor parea grele, mai tarziu insa, se vor face scumpe pentru cel legat de ele.

Toti sfintii lui Dumnezeu au luat asupra lor si au purtat jugul cel bun al pravilei de rugaciune. Urmeaza si tu lor, calca si tu pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, Care luand trup omenesc si aratandu-ne prin El Insusi Chipul de purtare, a lucrat asa cum lucra Tatal Lui, vorbea ceea ce Ii poruncea Tatal, avand drept scop implinirea intru totul a voii lui Dumnezeu. Voia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh este una. Cu privire la oameni, ea se cuprinde in mantuirea oamenilor.

Prea Sfanta Treime, Dumnezeul nostru, Slava Tie! AMIN.

Asezamantul rugaciunilor obstesti in Sfintele lui Dumnezeu Biserici este o mare mila dumnezeiasca pentru om. Aceste rugaciuni sunt randuite de Apostoli, de sfintii lor ucenici si de Sfintii Parinti din primele veacuri ale crestinismului, potrivit unei descoperiri de sus.

La aceste rugaciuni, fiecare crestin poate lua parte, chiar si cel nestiutor de carte isi insuseste cunostintele, vorbirile frumoase, poeziile duhovnicesti, ale sfintilor cuvantatori si ale carturarilor crestinismului. In timpul rugaciunilor citite, cel ce doreste poate invata foarte usor rugaciunea mintii, caci cantitatea rugaciunii, au spus Parintii, duce la calitate si de aceea rugaciunile indelungate de prin manastiri ajuta foarte mult pe nevoitor sa treaca de la rugaciunea acuta cu gura, spre cea care se face cu mintea si cu inima.

Venind tu in biserica, daca nu ai vreo ascultare intr-insa, stai cat mai retras, dupa stalp, pentru ca sa nu te risipesti si pentru ca evlavia ta sa nu fie expusa spre rusinar ea altora; indreapta-ti ochii mintii spre inima, iar ochiul trupesc spr e pamant si roaga-te lui Dumnezeu cu duhul zdrobit, ne ici un fel de vrednicie nici un fel de fapta buna, cunoscandu-te vinovat intr-o nenumarata multime de pacate, stiute si nestiute de tine.

Mai ales calugarul nou incepator trebuie sa frecventeze regulat Biserica. In anii batranetilor si ai neputintelor cand atat varsta cat si starea bolnavicioasa il inchide pe calugar aproape cu totul in chilie, el se va hrani cu acea merinde duhovniceasca pe care a adunat-o in timpul tineretilor sale si in timpul tariei sale, cercetand casa lui Dumnezeu. Numesc merinde duhovniceasca, rugaciunea mintii si a inimii.

Prea cuviosul Nil Sorschi spune ca cel ce se roaga in auz si cu gura, iara luare aminte, se roaga vazduhului, iar nu lui Dumnezeu.

E ciudata dorinta ta frate! Tu vrei sa te auda Dumnezeu cand tu insuti nu te auzi?” spune Sfantul Dimitrie al Rostovului imprumutand cuvintele de la Sfantul Mucenic Ciprian al Cartaginei. Iar acest lucru se intampla, intocmai, cu cel ce se roaga cu gura si cu vocea fara luar e aminte; ei pana intr-atata nu se aud pe ei, pana intr-acolo isi ingaduie risipirea si asa de mult se indeparteaza cu gandurile de rugaciune spre obiecte straine, incat, nu arareor i, se intampla sa se opreasca pe neasteptate, uitand ceea ce citesc; sau incep sa spuna, in locul cuvintelor rugaciunii citite, cuvinte din alte rugaciuni, cu toate ca inaintea ochilor lor cartea este deschisa. Vai! Cum ar putea Sfintii Parinti sa nu ocarasca o astfel de rugaciune fara luare aminte, vatamatoare, nimicita de risipire!

“Luarea aminte, – spune Sfantul Simeon Noul Teolog, -_trebuie sa fie atat de legata si nedezlipita de rugaciune pe cat este de legat trutul cu sufletul, care nu pot fi despartiti, si nu pot exista unul fara altul”. Luarea aminte trebuie sa preintampine si sa ne pazeasca de vrajmasi ca o straja; ea este cea dintai care trebuie sa se nevoiasca impotriva pacatului, sa se impotriveasca gandurilor viclene ce vin in inima; iar luarii aminte sa-i urmeze rugaciunea, care distruge si omoara imediat toate gandurile viclene; ganduri viclene cu care luarea aminte a inceput lupta, cea dintai, dar pe care ea singura nu le poate omori. De rezultatu! acestei lupte, savarsita de luare aminte si de rugaciune, atarna viata sau moartea sufletului.

Daca vom pazi rugaciunea curata prin mijlocirea luarii aminte, atunci vom spori. Dar daca nu ne vom stradui sa o pastram curata, ci o vom lasa fara paza, atunci o vor spurca gandurile viclene, – si noi ne vom face netrebnici si lipsiti de sporire. Vai! Vai! si iar Vai!

Luarea aminte trebuie sa intovaraseasca negresit rugaciunea care se face cu gura si cu vocea, ca si oricare alta. Folosul rugaciunii ce se face cu gura este nenumarat cand este insotita cu luare aminte. Cu ea trebuie sa inceapa nevoitorul. Sfanta Biserica pe ea o preda in primul rand fiilor sai.

“Radacina vietuirii monahale este cantarea de psalmi” a spus Sfantul Isaac Sirul. “Biserica, spune Sfantul Ioan Damaschin, a primit cantarile feluritelor tropare cu un scop bun si placut lui Dumnezeu din pricina neputintei mintii noastre, pentru ca noi, nechibzuitii, atrasi de dulceata cantarii, sa-I cantam lui Dumnezeu intr-un fel chiar impotriva voii noastre. Acei ce pot intelege si cerceta cuvintele rostite de ei, ajung la umilinta si in felul acesta, se ridica ca pe o scara, spre ganduri bune”.

Pe masura ce sporim in deprinderea gandurilor dumnezeiesti, apare in noi dorinta dumnezeiasca si ne atrage sa ajungem pana acolo incat sa intelegem inchinarea catre Tatal in Duh si Adevar, potrivit cu porunca Domnului: “Gura si limba, adesea exercitata in rugaciunea si in citirea cuvantului lui Dumnezeu, dobandesc o prospetime, devin incapabile pentru vorbe desarte, pentru rasete, pentru rostirea cuvintelor glumete, rusinoase si putrede”.

Vrei sa sporesti in rugaciunea mintii si a inimii? Invata-te sa fii cu luare aminte in cea facuta cu gura si cu glasul, caci rugaciunea facuta cu gura, cu luare aminte, trece de la sine spre rugaciunea mintii si a inimii.

Vrei sa te inveti sa alungi repede si cu putere gandurile semanate de vrajmasul comun al omenirii? Alunga-le cand esti singur in chilie, cu rugaciunea lui Iisus, facuta cu glasul si cu luare aminte, rostindu-I cuvintele ara graba, cu umilinta. Vazduhul se umple de rugaciunea ce se face cu luare aminte, cu gura si cu vocea, si pe demoni ii va cuprinde tremurul, le vor slabi puterile, le vor putrezi si se vor nimici cursele lor! Vazduhul se va imbiba de rugaciunea facuta cu luare aminte, – cu gura si cu vocea, – si se vor apropia ingerii de cei ce se roaga si canta, se randuiesc in ceata lor, iau parte la cantarile lor duhovnicesti, cum s-au invrednicit sa vada acest lucru unii placuti lui Dumnezeu, printre care si, fericitul Staret din zilele noastre, Serafim de Sarov.

Multi dintre marii Parinti s-au indeletnicit in toata viata lor cu rugaciunea ce se savarseste cu gura si cu vocea si, pe deasupra, erau imbelsugati de darurile Duhului. Pricina unei asemenea sporiri era ca la ei, impreuna cu vocea si cu gura, erau unite mintea si inima, intreg sufletul si trupul. Ei rosteau rugaciunea din tot sufletul si din toata taria lor, din toata fiinta lor, din intreg omul.

Fratilor! Sa fim cu luare aminte in rugaciunile noastre acute cu gura si cu glasul, rostite de noi in timpul slujbelor bisericesti sau in singuratatea chiliei. Sa nu facem ca ostenelile si viata in manastire sa devina neroditoare prin neluare aminte si prin neglijenta in lucrul lui Dumnezeu.

Neglijenta in rugaciune este pierzatoare de suflet.

Blestemat e, zice Scriptura, cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu nebagare de seama”.

Ingradindu-ne vietuirea noastra de dinafara cu infranarea de la mancarurile si bauturile ce se intrebuinteaza intr-o masura prisoselnica si cu indulcire, ingreunandu-ne vietuirea noastra cu insingurarea ce atarna de ea, adica cu petrecerea ara iesire din manastire si abaterea de la cunostintele prietenesti din afara si dinlauntrul manastirii, ne vom indrepta luarea aminte spre patimile sufletesti.

Ne vom indrepta luarea aminte intai de toate dupa porunca Domnului, asupra maniei (Matei 5, 22), care isi are temeiul in mandrie (Marcu Ascetul)

Vom ierta parintilor si fratilor nostri, care petrec aproape sau departe, vii si raposati, toate     ofensele si supararile pe care ei le-au adus asupra noastra, oricat de grele ar fi aceste suparari. Domnul ne-a poruncit: “Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresalele voastre. Ca de nu veti ierta voi, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua gresalele voastre” (Marcu 11, 25-26). Intai de toate, roaga-te pentru vrajmasii tai si binecuvanteaza-i (Mat. 5, 44) ca pe niste unelte ale Proniei Dumnezeiesti, prin care ti se rasplateste pentru pacatele tale in vremea scurtei tale vieti pamantesti, ca sa te izbaveasca de rasplata de care esti vrednic in vesnicile munci ale iadului.

Cand tu vei proceda astfel, cand iti vei iubi vrajmasii si te vei ruga pentru ei, pentru ca lor sa li se daruiasca toate bunatatile, vremelnice si vesnice, numai atunci se va cobori spre tine Dumnezeu intru ajutor si tu vei birui prin rugaciunea ta pe toti potrivnicii tai, vei intra cu mintea ta in templul inimii pentru ca sa te inchini Tatalui in Duh si Adevar (Ioan 4, 24).

Dar daca vei ingadui inimii tale sa se impietreasca prin aducerea aminte a raului si-ti vei indreptati mania prin mandria ta, atunci Domnul Dumnezeul tau Se va intoarce de la tine si vei fi dat sa ii calcat sub picioarele satanei. El te va calca prin toate gandurile si simtaminte spurcate, iar tu nu vei fi in stare sa-i stai impotriva. Dar daca Domnul te va invrednici sa-ti puna la temelia nevointei in rugaciune, nerautatea, dragostea, neosandirea oamenilor, iertarea lor acuta cu mila, atunci cu o deosebita usurinta si graba vei birui pe potrivnicii tai, si vei ajunge la rugaciunea curata.

Sa stii ca toate patimile si toate duhurile cazute se gasesc in cea mai apropiata rudenie intre ele. Aceasta rudenie, aceasta unire, este pacatul. Daca tu te-ai supus unei patimi, atunci prin supunerea la acea singura patima, tu te-ai supus si la toate celelalte patimi. Daca tu ai ingaduit unui singur duh al rautatii sa te robeasca, prin convorbirea cu gandurile bagate de el si prin ademenirile si inchipuirile ce se fac prin aceste ganduri, atunci tu ai intrat in robia tuturor duhurilor. Dupa infrangerea ta, ele te vor trece, – vai! – de la unul la altul, ca pe un prizonier.

Acest lucru ne invata Sfintii Parinti, acest lucru ne invata insasi experienta. Observa-te si vei vedea ca daca ti-ai ingaduit sa te lasi infrant de ceva, de buna voie, in urma acestei infrangeri vei fi infrant, de nevoie in altceva, adica intr-o ispita cu totul deosebita in care tu n-ai fi vrut sa cedezi biruinta, pana cand, printr-o pocainta plina de grija nu-ti vei restabili libertatea. De aceea, punandu-ti la temelia nevointei de rugaciune, nemanierea, dragostea si mila fata de aproapele, poruncite de Evanghelie, respinge cu hotarare orice convorbire cu gandurile si orice inchipuire.

Lucrarea pacii lui Hristos este in om semnul petrecerii omului in poruncile lui Hristos, in afara de pacea falsa ce provine din ratacire si inselare de sine; dimpotriva, tulburarea cea mai subtire, oricat s-ar acoperi ea prin tot felul de indreptatiri, serveste drept un semn adevarat care arata abaterea de la calea stramta a lui Hristos, spre calea larga – care duce la pierzare. Nu osandi nici pe nelegiuit, nici pe raufacator. “Cine esti tu, ca sa judeci pe sluga altuia ? Pentru stapanul sau sta sau cade” (Rom 14. 4). Sa nu urasti nici pe clevetitor, nici pe defaimator, nici pe talhar nici e uci a , caci ei te rasti nesc de-a dreapta Domnului, potrivit cu randuiala neatunsa a judecatilor lui Dumnezeu, pentru ca tu sa poti spune, dintr-o constiinta si incredintare pornita din inima: “Primesc cele ce le mer it dupa faptele mele, pomeneste-ma Doamne intru Imparatia Ta!”.

Intelege, din necazurile ce ti s-au ingaduit, buna calauzire in alegerea ta de catre Dumnezeu si roaga-te cu cea mai calda rugaciune pentru acei binefacatori ai tai, prin mijlocirea carora ti se da fericirea, prin mainile carora tu te smulgi din lume si te omori fata de ea, prin mainile carora tu te ridici catre Dumnezeu. Sa simti fata de ei mila asemanatoare cu mila pe care o simte Dumnezeu pentru omenirea nenorocita ce se ineaca in pacate, Dumnezeu, Care Si-a dat Fiul drept jertfa de rascumparare in locul creaturii dusrnanoase Creatorului, stiind ca aceasta creatura, in majoritatea ei , iti va bate joc de aceasta jertfa, si nu o va lua in seama. O asemenea mila ce se intinde pana la dragostea de vrajmasi, ce se revarsa in rugaciunile facute cu lacrimi pentru ei, ne aduce la cunoasterea Adevarului, prin experienta.

Adevarul este Cuvantul lui Dumnezeu Evanghelia. Adevarul este Hristos!

Frate! Daca tu n-ai simtit unirea mintii, sufletului si trupului, atunci ocupa-te de rugaciune cu multa luare aminte, unind-o pe cea facuta cu gandul cu cea facuta cu mintea. Petrece in poruncile Evangheliei luptandu-te cu rabdare si cu indelunga rabdare impotriva patimilor, nu te lasa cuprins de trandavie si de deznadejde atunci cand esti biruit de ganduri si simtaminte pacatoase.

De vei cadea, scoala-te; cazand din nou, iarasi te ridica, pana cand te vei invata sa mergi fara sa te poticnesti. Paharul neputintei isi are folosul sau in viata nevoitorului, caci el este ingaduit de catre Pronia Dumnezeiasca pana la un anumit timp, pentru curatirea de mandrie, de manie, de pomenirea de rau, de osandire, de inalta cugetare si de slava desarta. Este deosebit de important ca sa observam in noi lucrarea slavei desarte si s-o infranam.Atata timp cat ea lucreaza, omul nu este capabil sa paseasca in tara vietuirii duhovnicesti a carei intrare este nepatimirea, care se daruieste prin venirea pacii lui Hristos.